Insula Jersey din Canalul Mânecii, aflată între Anglia și Franța, a înghețat asset-uri de peste 7 miliarde de dolari care aparțin oligarhului rus Roman Abramovici, patronul de la Chelsea Londra. Anunțul a fost făcut de guvernul micii regiuni insulare, în contextul sancțiunilor impuse împotriva Federației Ruse după invadarea Ucrainei.
Potrivit Forbes, averea lui Roman Abramovici este estimată în jurul sumei de 8,3 miliarde de dolari. Oligarhul a fost sancționat de Marea Britanie și Uniunea Europeană în urmă cu o lună după ce Rusia a lansat invazia sângeroasă asupra Ucrainei, cu scopul de a „denazifica” țara cu care ne învecinăm la nord.
Deși dictatorul rus Vladimir Putin credea că Ucraina va ceda în doar câteva zile, războiul a împlinit deja o lună și pare că va mai dura foarte mult timp. Recent, președintele Volodimir Zelinski i-a solicitat lui Joe Biden excluderea patronului lui Chelsea de pe lista persoanelor cu naționalitate rusă sancționate, pentru că acesta poate juca un rol crucial în negocierile dintre Moscova și Kiev.
De menționat este însă că liderul autoritar de la Kremlin a declarat în urmă cu doar câteva zile că negocierile dintre Rusia și Ucraina au ajuns „într-un punct mort”.
Judecătorii Curții Regale ai insulei Jersey au înghețat activele despre care se suspectează că au legătură cu Abramovici, localizate în insula Jersey sau deținute de persoanele juridice înregistrate în insula britanică.
Poliția din Jersey a pus în aplicare mai multe mandate de percheziții miercuri, având suspiciuni în legătură cu afacerile desfășurate de Abramovici pe insula din Canalul Mânecii.
Înainte de a primi loviturile financiare cauzate de sancțiuni, Roman Abramovici a anunțat că vrea să vândă Chelsea Londra și să doneze banii pentru oamenii afectați de conflict. Licitația pentru cumpărarea clubului este încă în desfășurare, la ea participând mai multe societăți americane. Prețul cerut de Abramovici pentru Chelsea este de 3 miliarde de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER